Veliko Târnovo – oraş de poveste, aflat la doar 3 ore de capitala României (aprilie 2017 )

View Post

Într-o discuţie purtată cu prietenii mei, au fost propuse mai multe variante pentru minisejurul de 1 mai. Cel mai mare succes l-a avut un frumos oraş bulgăresc, pe lângă care am mai trecut nu de puţine ori în drumul nostru spre Grecia. După cum sigur v-aţi dat seama, este vorba despre Veliko Târnovo.

În foarte multe topuri de specialitate, oraşul ocupă un loc de cinste şi este căutat anual de foarte mulţi turişti, fiind considerat o destinaţie perfectă pentru un city break, mai ales în anotimpurile calde. ,,Orașul Țarilor” sau, altfel spus, vechea capitală bulgară, se întinde pe malul râului Yantra, iar cele trei dealuri – Țareveț, Trapezița și Momina Krepost – care încadrează oraşul oferă un cadru perfect pentru amintiri de neuitat.

Orașul este plin de istorie, fiind declarat în 1185 capitala celui de-al doilea imperiu bulgar, după cei doi frați aristocratici locali, Ivan Asen și Theodor-Petar, care au condus o luptă de doi ani împotriva Imperiului Bizantin.

De asemenea, să vă estimați corect așteptările, căci o să găsiţi aici un oraş de mărimea oraşului Ploieşti, având 235.000 de locuitori, un oraş care primeşte în această zonă pitorească aproape jumătate de milion de turiști în fiecare an. Aşadar, nu este un oraş foarte mic, dar poate fi acoperit fără probleme la picior.

Pentru cei care nu aţi ajuns până acum în Bulgaria, o să vă menţionez acum prima informaţie de bază. Nu aveți ce face cu lei/euro/dolari în această ţară. Aşadar, în data de 28 aprilie, mă găseam în faţa unei case de schimb valutar, de unde am luat 5 leve, singurele pe care casa de schimb le avea. Am achitat 11.95 lei pentru 5 leve. Am făcut testul şi am verificat acum pe Google (21 aprilie 2020), 3 ani mai târziu faţă de momentul concediului petrecut în Veliko, iar cu 11.95 lei  se pot cumpăra 4.83 leve. Se pare că nu au existat schimbări majore în ceea ce privește cursul valutar.

Ziua 1 (29.04)

În data de 29 aprilie, ne-am pus în mișcare spre destinaţia noastră, dar am făcut o mică escală în Giurgiu, pentru a schimba lei în leve. De obicei, în city break-uri, ne bazăm foarte mult pe carduri, dar parcă nu am avut tendinţa să facem acelaşi lucru şi aici. La ora 10.00, ne aflam deja în Bulgaria, plini de energie şi cu un entuziasm nemărginit.

De îndată ce am ajuns în oraş, am încercat prima dată să facem procedura de check-in la hotel, dar pentru că nu erau aranjate camerele noastre, am mers la un restaurant, pentru a lua prânzul. Detalii privind cazarea găsiţi aici.

La ora 13.00, ne aflam la una dintre mesele restaurantului Shtastliveca, care este foarte bine cotat pe Tripadvisor şi nu numai. De exemplu, în acest moment, pe Google are nota 4.6/5.0, dintr-un număr relevant de recenzii – 5792 . Am prins o masă chiar pe terasa închisă, de unde se deschidea o panoramă superbă a unei coline pe care stau aranjate aproape perfect o multitudine de căsuţe.

Cu privire la acest restaurant, mi-au rămas în minte cinci aspecte pozitive. Se află în zona centrală a oraşului, servirea a fost impecabilă, mâncarea, delicioasă, iar limba română ştiută de ospătarul care ne-a servit ni s-a părut vorbită aproape impecabil. Aspectul care ne-a surprins de-a dreptul întregeşte pachetul celor 5 stele oferite de mine, iar când spun acest lucru, mă refer la faptul că ospătarul nostru miza foarte mult pe a-și impresiona clienții. Nu ştiu dacă era politica restaurantului, politică pe care ospătarul nostru o respecta cu sârg sau era însăși strategia lui ca ospătar. La ce mă refer mai exact? În buzunarul de la piept avea 3 pixuri, unul roşu, unul galben şi altul albastru. Scria câteva cuvinte cu un pix pe fişa de comandă, după care, foarte subtil, schimba pixul cu altul din buzunar. Mi-a plăcut atât de mult restaurantul şi vibe-ul, încât aş reveni oricând, cu plăcere.

În jurul orei 15.00, satisfăcuţi de un prânz perfect, ne-am adus aminte că avem câteva obiective de vizitat. Am intrat pe strada Gurko şi ne-am deplasat la pas prin orașul vechi, locul perfect pentru plimbare. În anii 1980, zona a fost renovată din dorința de a recrea atmosfera de la începutul secolului XX.

Mai departe, am ales Cetatea Tsarevets şi Biserica Înălțării, mergând pe drumul pavat cu piatră. De aici, veţi putea beneficia de o panoramă superbă a oraşului şi puteţi profita de câteva momente pentru a face poze superbe cu zidurile de piatră care înconjoară cetatea, înalte de până la 4 metri. Am cutreierat printre ruine şi ne-am bucurat de vremea frumoasă de afară. Cetatea datează din secolul al XII-lea și a păzit capitala de atunci, până în anul 1393, când otomanii au cucerit-o și au ars-o.

Biserica Înălţării este celebră pentru picturile moderniste din interior, care o să vă uimească din punctul de vedere al abordării, aceasta fiind practic reconstruită – nu este biserica care a fost iniţial pe acel loc. Sub biserică, la un nivel inferior, veți vedea Turnul Baldwin, plin de istorie. Legenda spune că aici a fost încarcerat, în anul 1205, contele Baldwin din Flandra, de către țarul Kaloyan. Turnul Baldwin’s este şi o belvedere, de unde se pot vedea foarte frumos colina Sveta Gora şi râul Yantra.

Seara, am cinat la un restaurant de cartier, extrem de simplu, din apropierea hotelului. Din păcate, nu îmi amintesc numele şi nici pe Google maps nu l-am identificat, dar îmi amintesc cu plăcere timpul de calitate petrecut acolo împreună cu prietenii noștri.

Cam aceasta a fost prima zi în frumosul oraş Veliko, o zi plină de voie bună şi cu amintiri pe măsură, zi din care trebuie să rețineți că pentru a vedea Veliko Târnovo este nevoie să faceţi paşi pe un plan înclinat, pe dealurile oraşului, aşa că nu cred că ar strica să aveți cu voi încălţămintea adecvată.

Ziua 2 (30.04)

După ce am luat micul dejun şi după ce am făcut câteva fotografii de pe terasa hotelului, am luat maşinile şi am plecat spre Hotnitsa Waterfall sau Hotnishki Waterfall, depinde cum găsiţi pe internet denumirea locului respectiv.

Din Veliko Târnovo până la Hotnitsa nu veţi face mai mult de 30 de minute, dar merită să-i dedicați timp acestui obiectiv. Aici, o să găsiţi o oază de linişte și natură cât cuprinde; o cascadă înaltă de câţiva metri, un lac a cărui apă are culoarea smaraldului și este de o limpezime ireală. În jurul cascadei, găsiți amenajat și un traseu de urcat, lung de câteva sute de metri, care oferă un peisaj superb al câmpului de rapiţă. Este bine să aveţi un minimum de echipament pentru a străbate lejer traseul de dificultate mică spre medie. Să ştiţi că zona este sigură, investindu-se în balustrade și în alte mijloace de siguranţă, pentru a vă face drumul mai uşor.

Dacă vă răzbeşte foamea, puteţi cumpăra o friptură sau un cârnat delicios, încins pe grătar de cei care se ocupă cu acest tip de afacere în zonă. Grătarul are loc la mijlocul distanţei dintre parcare și cascadă, şi dacă vă spun că de la parcare pâna la cascadă faceţi cel mult 4 minute, vă puteţi imagina cât de comprimat este totul. Găsiți pe internet filmulețe cu acest loc, însă vă puteţi orienta după recenzii sau, pur și simplu, puteţi pleca în această direcţie, lăsându-vă purtați doar de intuiție.

După câteva ore, ne-am încumetat să plecăm spre Arbanasi, un micuţ sat de doar 12 kmp, care ţine de regiunea Veliko şi unde puteţi ajunge în doar 15 minute (distanţa este de doar 4 km), cu plecare din Veliko, dar care se află la o altitudine mai mare faţă de acesta. Satul conține mai multe case din secolele XVII și XVIII, cât și biserica din secolul al XVII-lea, numită Sfinţii Arhangheli Mihail și Gabriel. Numele ,,Arbanasi” provine de la cuvântul slav ,,arbanas”,  satul fiind numit după Ivan Asen al II-lea pentru cucerirea zonelor în care locuiau albanezii. Casele tradiționale de aici sunt mari și fortificate, cu ziduri de piatră și porți solide, încercându-se în trecut variante de protecţie împotriva atacurilor turceşti. Distrugerea provocată de jefuitori a trimis, în cele din urmă, Arbanasi în declin la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

După ce ne-am plimbat puţin pe uliţele satului, am luat prânzul la restaurantul Arbanashki Han Tavern. Acesta era foarte bine cotat pe Tripadvisor, iar informaţia de pe internet a fost întocmai cu realitatea de pe teren, iar faptul că am dat roată de două ori cu maşina până l-am găsit, în urma erorilor date de Gps, a fost doar un detaliu neimportant în toată povestea asta.

La restaurant am degustat o mâncare delicioasă şi diversificată, dar amintirea mea cea mai plăcută o reprezintă faptul că aici am băut cel mai bun vin al casei din viaţa mea. Aşadar, vă recomand să nu rataţi acest restaurant şi să luaţi vin la pachet, este mult prea bun.

Dacă veţi zăbovi mai multe zile prin Arbanasi, sau dacă prindeţi şi cina, nu rataţi Izvora, un alt restaurant minunat și totodată un loc magic.

După prânz, ne-am retras pe o uliţă şi de acolo pe o pajişte. Am făcut câteva poze superbe cu multitudinea de flori înflorite, dar şi cu oraşul Veliko văzut de sus. Nu aveam cum să ratăm câteva zeci de minute de relaxare direct pe iarbă, momente în care chiar am aţipit.

Ora 18.00 ne găsea reveniţi în Veliko, în faţa unui alt obiectiv de pe lista noastră, monumentul Assens. Acesta are o înălţime suficient de mare, încât poate fi zărit din foarte multe puncte alte oraşului. Pe de altă parte, şi poziţia strategică îl face vizibil de la înălţimi mai mari şi de la terasele restaurantelor bine poziţionate, cu vedere spre râu.

Statuia călăreților, cu țarii bulgari, Ivan Asen, Theodor-Petar, Kaloyan și Tsars Asen a fost ridicată la 800 de ani după ce orașul a fost numit capitala celui de-al doilea imperiu bulgar (1185 -1393). De pe monument, vă veți bucura de vederi frumoase ale orașului vechi. Noi am ajuns acolo pe jos, trecând peste podul Stambolov, construit în 1892. La o căutare pe internet, o să vedeţi că este deschis non-stop, însă nu este luminat noaptea, sau, cel puţin, la vremea respectivă nu era.

Seara, am luat cina la un restaurant foarte bun din oraş, dar, din păcate, nu mai ştiu exact cum să-l identific, îmi aduc aminte doar că mâncarea a fost foarte bună şi cam atât.

Cam acesta a fost Veliko, pentru că ultima zi a fost dedicată unui obiectiv din afara oraşului. Vă recomand să veniți într-un city break aici, căci este o destinaţie superbă, aflată la doar câteva ore de Bucureşti. Vă puteţi căuta cazare fie în Veliko, fie în Arbanasi. Dacă ajungeţi în Veliko Târnovo în data de 22 martie, este bine de ştiut că atunci sunt zilele oraşului, sărbătorite foarte frumos cu lumini peste cetate.

Ce am ratat în regiune?

• Muzeul Arheologic acoperă istoria regiunii din timpurile preistorice până în Evul Mediu. Punctul culminant incontestabil al muzeului este una dintre cele mai vechi comori de aur din lume, care datează din mileniul al patrulea B.C. Ca și cel găsit în apropiere de Varna, această comoară este anterioară civilizațiilor egiptene și sumeriene!
• Muzeul Hanului Hadji Nikoli
• Ruinele antice ale orașului roman Nikopolis, dar pentru acest obiectiv, trebuie să petreceți patru ore doar pe drum, dus-întors.
• Boutique Maryan Winery, vinărie care se află la aproximativ 45 de minute distanţă de Veliko, fiind una dintre cele mai bune crame din țară. A fost numită astfel după satul din apropiere, Maryan. Vinurile de aici au primit deja o mulțime de laude din partea comunității internaționale a vinurilor, iar Sense of Tears Rose a câștigat o medalie de argint la Concursul Internațional de Vinuri din Balcani, în 2012.
• Biserica Sf. 40 de Mucenici din Veliko se află la aproximativ 20 de minute de mers pe jos de orașul vechi. Biserica a fost ridicată în 1230, pentru a celebra o importantă victorie asupra bizantinilor. De asemenea, a fost locul din care Prințul Ferdinand I a proclamat independența Bulgariei față de Imperiul Otoman, la 22 septembrie 1908.
• Muzeul Casei Konstantsaliev, care a fost restaurat, este o modalitate excelentă de a explora interiorul uneia dintre aceste case. Această casă cu două etaje din secolul al XVII-lea a aparținut unei familii înstărite din oraş.
• Ruinele primului oraș bizantin, Nikopolis ad Istrum, sunt situate la doar 20 de kilometri de Veliko Târnovo, astfel că în 30 de minute de mers cu maşina sunteţi deja acolo.
• Buzludzha – la aproximativ o oră și jumătate de Veliko Târnovo. Această fascinantă structură în formă de OZN a fost construită ca monument al comunismului socialist în anii ’70, la locul unei celebre bătălii din secolul al XIX-lea dintre turci și bulgari. Acum este părăsită, dar lumea este atrasă pentru fotografii şi pentru zona în care a fost construită această clădire.

Ziua 3 (01.05)

Această zi a fost dedicată obiectivului Emen Waterfall & Canyon, dar şi întoarcerii acasă. Imediat după micul dejun, am urmat procedura de check-out şi am introdus pe GPS destinația Emen Waterfall & Canyon, care aparţine de satul Emen. Deplasarea până acolo cu maşina durează până la 30 de minute. Am lăsat mașina într-o parcare improvizată, după care ne-am încumetat la o drumeţie prin Canionul Emen.

Inițial, ne-a luat ceva să înţelegem de unde începe traseul, dar a meritat tot efortul când am simţit senzaţia de libertate de la înălţime. Oricum, este bine de ştiut că după ce parchezi mașina, este un pod de lemn care te poartă către poteca ce duce spre mica peșteră, iar de acolo, mai departe spre traseul din canion. Aş vrea să nu etichetaţi experiența trăită după peştera infectă, căci restul traseului recuperează până la infinit începutul mai puţin inspirat.

Nu am găsit cascada şi lacul, sau, mai bine zis, nu am ajuns până acolo, însă ce am experimentat în ziua respectivă a fost ceva magic. Mi-a plăcut foarte mult şi chiar am stabilit cu gaşca să revenim într-o bună zi şi să ducem traseul până la capăt. De data aceasta, cred că am acoperit mai puţin de jumătate din acesta. Recenziile de pe internet sunt foarte bune, iar nota de pe Google.com este 4.7/5.0, dintr-un număr relevant de recenzii – 653. Recomandarea mea este să mergeţi echipaţi acolo şi să aveți în plan trei ore pentru traseu şi încă o oră pentru drumul dus-întors până la Veliko.

După prânz, am plecat spre România şi ne-am oprit în Giurgiu să luăm cina. Pentru că toate terasele de pe malul Dunării erau pline şi pentru că nu aveam rezervare făcută, ne-am reorientat către La Taverna, un restaurant din zona centrală a oraşului, pe care l-am găsit pe Tripadvisor, unde ocupă primul loc. Acesta se află pe o pietonală închisă traficului rutier, iar la ora la care am ajuns, era liniște absolută acolo, pentru că toată lumea era pe promenadă. Aici, gaşca a comandat specialităţi de peşte, chiar dacă nu eram la un restaurant cu ieşire la Dunăre. Îmi aduc aminte cu mare plăcere că am mâncat cea mai bună scrumbie la grătar din viaţa mea şi chiar am poză păstrată ca amintire. Restaurantul nu este ieftin, dar compensează cu mâncarea foarte bună.

În jurul orei 18.30, ne-am deplasat spre parcare şi de acolo, cu maşina mai departe spre casă. Cam acesta a fost sejurul de 1 mai 2017, cu un traseu pe care l-am ales cu foarte multă inspirație, din care nu aș schimba absolut nimic.