Interviuri

Liviu Drăghici: “Pentru mine, fericirea înseamnă libertate” – Despre Thassos dintr-o altă perspectivă (iunie 2020)

Invite your friends to Travellikeadrian ;)

Liviu, in primul rând, îţi mulţumesc frumos că ai răspuns pozitiv invitatiei de a oferi un interviu pentru urmaritorii blogului Travellikeadrian.com. Am pregătit pentru întâlnirea noastră 24 intrebări, prin intermediul carora, aceştia vor afla mai multe despre tine 😊.

As vrea pentru cititorii mei, să il prezint puţin pe Liviu Drăghici. Eu am avut ocazia să îi fiu coleg în corporaţie timp de câţiva ani şi să lucrăm împreună prin diferite departamente/proiecte, dar spiritul său antreprenorial si de bun profesor, l-a determinat  sa se dezvolte foarte mult şi în alte arii de expertiză.

  1. Liviu, microbiştii te ştiu ca poetul din peluză, elevii te percep ca fiind un profesor apropiat de ei, clienţii fideli ca fiind ownerul de la Anticaffe Ploieşti, copiii de la petrecerile organizate de tine ca fiind animatorul perfect, cei cu simţ practic asociază imaginea ta cu fondatorul Asociaţiei AI Carte, cititorii tăi epuizează rapid stocul cărţii al cărui autor eşti, volumul Principiile banilor fiind foarte vândut ! Nu ştiu dacă mi-a scăpat ceva, dar ne poţi oferi căteva detalii în privinţa modului în care faci faţă acestor activităţi zilnice? Cam cum îti împarţi timpul între toate cele menţionate mai sus?

Salut Adrian, salut cititorilor tăi. În primul rând, felicitări pentru această inițiativă și îți multumesc pentru oportunitatea de a sta de vorbă, fie și virtual. Nu cred că ți-a scăpat nimic, dar ai vorbit atât de frumos despre mine încât a trebuit să citesc de două ori întrebarea, ca să mă asigur că despre mine e vorba.
Ideea e că în fiecare demers pornesc de la obiectivul final. De ce fac ceea ce fac? În ce fel mă ajută pe mine și pe ceilalți? Și, din fericire, am ajuns în postura în care să îmi pot alege activitățile. Și nu mă sfiesc să spun ,,Nu”, dacă consider că acea activitate nu îmi valorifică suficient de bine timpul.

  1. Ce crezi că ar spune familia si prietenii despre tine ? Din întrebarea anterioară am exclus intenţionat în prima fază familia şi prietenii 😊

Familia și apropiații cred că ar spune că sunt un om bun, o fire optimistă. Și că sunt zgârcit :). Asta mi se spune destul de des pentru că sunt destul de atent cu cheltuielile mele și judec fiecare cheltuială raportându-mă la randamentul potențial. Defect profesional.

  1. Unde îţi găseşti inspiraţia? Ce te motivează şi ce înseamnă succesul pentru tine ?

Petrec destul de mult timp cu mine însumi mergând pur și simplu prin păduri, prin parcuri sau pe câmpii. Și am timp să îmi așez gândurile, să fac planuri și să fiu creativ. Pentru mine succesul înseamnă să pot alege ceea ce vreau să fac. Înseamnă libertatea sau lipsa constrângerilor. Înseamnă să fiu fericit.

 

  1. Dacă de mâine ai avea trei săptămâni libere, ce ai face cu ele? Ceva diferit faţă de rutina zilnică.

Nu vreau să par arogant, dar de pe 1 martie am avut doar săptamâni libere. Și le voi avea cel puțin până în septembrie. Singurul lucru pe care l-aș face în plus comparativ cu acum, ar fi să călătoresc. Aveam în plan un circuit de o lună prin Europa centrală și de sud-est. Dar, din cauza pandemiei de Coronavirus, amânăm pentru moment.

  1. Cum percepi tu ideea de călătorie? Preferi să strângi bani sau eşti pe principiul “trăieşte momentul”? Recunosc că imi este teamă de răspuns, ţinând cont că ne povesteşti în cartea ta despre Principiile Banilor !

Am o listă cu 20 de locuri pe care vreau să le văd până la 40 de ani sau cu lucruri pe care vreau să le fac. Și mă interesez cât ar costa un lucru de pe listă, când aș vrea să îl fac și împart suma totală la numărul de luni rămase. Iar suma astfel rezultată, o economisesc în fiecare lună.

  1. Ne poti povesti o experienţă hazlie din călătoriile tale de până acum ?

Eram în Thasos și încercam să îi învăț pe Mihai (6 ani) și Melania (4 ani) principiile banilor. Adică, le dădeam câte 1 euro pe zi de fiecare, pe care puteau să îl cheltuiască așa cum doresc. De asemenea, aveau posibilitatea de câștiga bani suplimentari dacă făceau diverse treburi mărunte. Într-o zi, Mihai avea 2 euro și Melania 3 euro și s-au trezit că vor să își cumpere suc pe plajă. Sucul costa 3 euro. Degeaba m-am chinuit eu să le explic că diseară cumpărăm același suc de la supermarket cu 80 de eurocenți, că ei au vrut atunci.

Așa că i-am lăsat să meargă cu 5 euro să ia două sucuri, curios fiind cum vor reacționa când vor constata că nu le ajung banii și dacă vor fi dispuși să împartă un suc. Spre uimirea mea, au venit cu 2 sucuri. Și l-am întrebat pe Mihai:

– Cum ați reușit să luați două sucuri?

– Păi costau 6 euro și noi aveam doar 5, dar i-am spus lu’ domnu’ ăla să ne dea așa!

– Și cum i-ai spus? Că bănuiesc că vorbea engleza.

– Plizzz!

  1. Am ajuns la întrebările legate de Thassos. Îţi doreşti să te muţi pe această insulă la un moment dat. De ce Thassos? Te-ai gândit că dacă ai vizita şi alte insule s-ar putea să îţi schimbi decizia? Cam care este orizontul de timp pănă când veţi face pasul ?

Am vizitat până acum mai multe insule grecești. Și sunt multe faine. Mi-au plăcut Corfu, Zakynthos, Lefkada etc. Dar Thassosul mă atrage și prin frumusețe și prin faptul că e cel mai aproape de țară. Nu exclud posibilitatea să îmi placă altundeva, important e sa fie insulă și să fie într-o zonă caldă.
Planul inițial să ne mutăm până în 2024, doar că mă pune pe gânduri situația copiilor noștri. Ei vor avea 11, respectiv 9 ani atunci. Și pe insulă nu există liceu. Adică, ar însemnea să stea singuri pe continent de la 15 ani, ceea ce cred că ar fi cam greu pentru ei. Dar, dupa liceu, anticipând că oricum vor merge să studieze în străinătate, ne vom putea muta pe insulă. Cam 2034 ar fi noul orizont de timp. Dar vom vedea ce va fi până atunci.

  1. De ce ai lăsa toate proiectele din ţară pentru o viaţă pe o insulă într-o ţară străină? Ai astfel de bariere ?

Ziceam și la una din întrebările anterioare că fericirea pentru mine înseamnă libertate. Asta e motivul pentru care aș pleca. Și am o listă cu 112 surse potențiale de venit în Thassos, deci cu siguranță nu m-aș plictisi.

  1. Ai „testat” anul trecut 30 de zile în Thassos. Cum a fost viaţa, bugetul zilnic, emoţia trăită acolo ?

Recomand tuturor o experiență de genul ăsta. Adică o vacanță de 30 de zile cu familia, indiferent de loc. A fost cea mai faină experiență de până acum. Pe lângă faptul că am vizitat toate plajele și încă două în plus (toate cele cunoscute și alte două care nu erau pe hărți și nu aveau denumiri), sejurul ăsta a însemnat și o întărire a relațiilor familiale.

Si ca să răspund pe scurt la întrebarea legată de buget, cazarea ne-a costat 1000 euro, mâncarea 800 de euro, aproximativ 200 de euro au însemnat costurile de transport și 605 euro diverse plăceri (parasailing, hidrobiciclete, jucării, chestii de plajă etc).

  1. Eşti influencer în cadrul familiei sau sunteti cu toţii calibraţi pe aceasta mutare?

Drept e că eu am fost cu ideea, dar, în timp, a ajuns să ne placă tuturor. Și tot eu sunt cel care a căzut pe gânduri în privința oportunității mutării în anul 2024.

  1. Ne poţi spune plaja de pe insulă care v-a plăcut cel mai mult ? Eventual un top 3 ?

E greu să fac un top. Mie îmi plac plajele mai necomerciale. Mi-a plăcut Vathi (nu Porto Vathi), mi-a plăcut Tarsanas, Metalia pentru scufundări, Klisma Wild pentru liniște, Tripiti pentru peisaj, Psili Amos pentru faptul că aveau un fel de loc de joacă. Cred că lista ar putea continua la nesfârșit.

  1. Dar o tavernă bună ne poți recomanda ? Alte obiective interesante?

N-am reținut exact numele taverenlor, dar cel mai bun Kleftiko (miel cu legume) l-am mâncat în Potos, lângă Taverna Irene. Am mâncat Kokoreti (organe de miel) în Panagia și cele mai bune fructe de mare la Sentido in Pachis. Apropo, dacă ajungeți prin părțile acelea, vă recomand să opriți acolo. Veți vedea ce înseamnă să faci turism cu adevărat și veți rămâne impresionați de Margheritos, grecul care deține Taverna.

Cât despre obiective, Giola nu trebuie ratată, Mănăstirea Sfântul Mihail, Mănăstirea Sfântul Pantelimon (nu sunt neapărat un vizitator împătimit al mănăstirilor, dar peisajul merită), lacul și cascada Maries, Peștera Dragonului, satul Panagia, vârful Ipsarion.

  1. Ştiu că tu povesteti aproape zilnic pe reţelele de socializare despre ce experimetezi prin ţară din punct de vedere sistem şi birocraţie. Ceva funny sau “altfel” din Thassos ţi-a rămas în minte ?

Acolo oamenii sunt fericiți. Iar oamenii fericiți n-au ce povesti. Lucrurile altfel sunt cele care ies din tipare, iar pe insula puține lucruri se încadrează în această categorie. Cam totul e previzibil acolo.

Singurul lucru altfel a fost că, atunci când am vizitat Mănăstirea Sfantul Pantelimon, am găsit pe GPS un drum cu vreo 6 km mai scurt. Și, din dorinta de a face ceva economie de timp și combustibil, am nimerit pe un drum forestier greu practicabil aflat la înălțimi amețitoare. Și cum mie îmi e frică de înălțime și nici nu sunt un șofer iscusit, aici am tras cea mai mare spaimă din viața mea.

  1. Am ajuns la o întrebare de natură financiară. Care a fost coşul zilnic de cheltuieli pe insulă?

Îți las excel-ul chiar dacă va fi o provocare să îl pui pe blog.

Thassos 2019

SUMA  euro 

MEDIE ZI

Cazare

1000

35.71

Taverna

568

19.59

Supermarket

305

10.52

Distractii

201

6.93

Motorina

149

5.14

Suveniruri

121.5

4.19

Dulciuri

78

2.69

Ferry Boat

64.5

2.22

Articole de plaja

48

1.66

Jucarii

45

1.55

Crème de plaja

29

1.00

Taxe

21

0.72

TOTAL

2630

91.92

  1. Urmeză o întrebare deschisă. Ne poţi povesti ceva relevant despre Thassos, ce consideri că ar ajuta cititorii noștri care vor să petreacă un concediu acolo ?

Aș putea vorbi două zile despre asta fără să mă repet. Săptămâna trecută mi-am terminat lucrarea de atestat pentru specializarea Ghid Turistic (școala postliceală) și bineînțeles că e despre Thassos. O să o dezvolt și va fi disponibilă publicului până în toamnă.

 

  1. Ai fost într-un loc prin Europa care s-a dovedit a fi cu totul diferit față de cum te-ai așteptat? Dacă da, unde şi în ce fel?

Da. Oslo, Norvegia. Mi-a plăcut orașul, mi-a plăcut stilul lor de viață, arhitectura, peisajele, organizarea tipică nordicilor, muzeele, trambulina de sărituri și felul în care reușeau să integreze atâtea naționalități.

Nu mi-au plăcut frigul, faptul că se întuneca devreme și portiile mici de mâncare.

 

  1. Ai avut în vedere vreodată să te stabileşti și să îţi închei călătoria într-una din locațiile pe care le-ai vizitat? Dacă da, în ce oraş/ţară ți-ai alege să te muţi? Nu aş vrea să luăm în calcul Thassos.

Cred că în fiecare țară mi-a plăcut câte ceva. Mi-a plăcut Norvegia, dar nu m-aș putea adapta acolo (frig și întuneric). De mutat, m-aș muta în Hamuta- Spania (Andaluzia mai exact) sau Portugalia.

  1. Este un mit care spune că doar oamenii bogati călătoresc. Care este părerea ta în privinţa asta?

Asa cum ai spus și tu, este un mit. De fapt, depinde de pretențiile fiecăruia. Că există locații și pentru bugete mici și pentru bugete nelimitate. De-aia v-am și pus tabelul cu cheltuielile din Thasos ca să vedeți că nu e chiar așa de scump să călătorești.

  1. Am foarte mulţi prieteni care au decis ca momentan să nu călătorească foarte mult pe motiv că îşi doresc să străngă bani. Ce le-ai putea spune, astfel încât să îşi reconsidere opţiunea şi să nu mai aştepte? Asta dacă le-ai spune ceva 😊

Faci ce faci și tot aduci vorba de bani. Am evitat să fac reclamă cărții, dar vad că mă provoci din ce in ce mai mult.

În opinia mea, banii au două scopuri:

  1. Să producă alți bani
  2. Să ne facă fericiți

Dar nu mă refer la fericirea aceea hedonistă: adică să avem burta plină și atât.

Eu procedez în felul următor: am o sumă lunară pe care o economisesc și nu mă abat de la suma asta sub nicio formă. Adică pot economosi mai mult, dar mai puțin niciodată.

Apoi, mai pun de-o parte o sumă pentru concedii (acea sumă lunară de care am povestit mai sus). Nu sunt adeptul risipei, dar nici nu are rost să te privezi de călătorii și să sacrifici prezentul de dragul viitorului. Ce faci dacă, din diferite motive (de sănătate de exemplu) mai târziu nu vei mai putea călători?

  1. Crezi că după epidemia de coronavirus, turiştii îşi vor schimba modul de a călători. Dacă da, în ce fel?

Cu siguranță, oamenii vor evita locurile super-aglomerate, grupurile mari și destinatiile prea comerciale. Sau cel puțin asta aș face eu. Dar, hai să vedem și partea plină a paharului. Va fi mai ieftin să călătorești în perioada următoare.

  1. Voi veţi merge în Thassos anul acesta?

Nu. În următorii ani, ne-am propus să vizitam Europa. Un an- Europa Centrală și de Est, un an Țările Baltice și Tările Nordice, un an- Europa de Vest și un an Regatul Unit. Tot în serii de câte 30 de zile.

Apoi Africa de Nord și Asia.  În Thassos vom avea ocazia să stăm când ne vom muta acolo.

  1. După cum ştii foarte bine, nişa siteului travellikeAdrian.com este Europa insulară, iar micro-nişa este Grecia insulară. Pentru că tu ai stat 30 de zile pe o insulă, ce le-ai transmite cititorilor mei, cum ai descrie principala diferenţă dintre un concediu pe continent şi unul pe insulă ?

Am citit câteva articole și faci o treabă bună. Sper să îți păstrezi entuziasmul, pentru că e nevoie de genul ăsta de articole. Viața pe insulă e parcă mai linistită. Mai ales dacă mănânci unde mănâncă și localnicii și dacă vezi și locurile mai puțin umblate. Că la Golden Beach, Paradise Beach sau Marble Beach merge toată lumea. Da, sunt de văzut, merită să stai o zi acolo, dar, în rest e bine să descoperi și alte locuri.

  1. Ce mesaj le-ai transmite cititorilor travellikeAdrian.com ?

În primul rând, să adauge site-ul la favorite. Sau să se aboneze când vei avea această opțiune disponibilă. Consider că dacă înveți din experiența de călătorie a altuia, poți scuti niște timp dedicat căutărilor și niște bani. Și poți vedea mai multe locuri și mai frumoase. Asta apropo de site.

Apropo de călătorii, le recomand să aleagă concediile pe perioade lungi. În acest mod, costurile fixe se împart la mai multe zile, iar costul mediu pe zi va fi mai mic decât în cazul concediilor scurte și va fi și mai frumos. Le recomand să își facă un obicei din a economisi lunar o sumă pentru călătorii, pe lângă suma economisită pentru investiții. Că sunt 100 de lei sau 100 de euro, contează mai puțin. Important e obiceiul.

Iar ca gând de final, mă bucur că i-am cunoscut prin intermediul tău și le doresc sănătate și curaj.

  1. Liviu, te rog sa le spui cititorilor mei, unde te pot găsi, pe ce canale socializare?

Pot căuta pe web, pe facebook și pe instagram pe liviudraghici.ro, sau principiilebanilor.ro

Și ar mai fi Asociația Ai Carte, Bookbazar.ro, Poetul din Peluză, Povești de Suporteri, în funcție de aria de interes a fiecăruia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *