Austria 2017 O țară cu oameni fericiți
Viena- Fascinația târgurilor de Crăciun ( decembrie 2017 )
Împreună cu prietenii noștri, am decis să mergem în ultima lună din an la un târg de Crăciun, dar să combinăm ieșirea cu ziua de 1 decembrie. După o cercetare pe internet, am găsit soluția ☺. Am ales ca destinație Austria, mai exact orașele Viena și Salzburg, asta pentru că acolo târgurile de Crăciun sunt deja deschise la data de 1 decembrie. Chiar dacă mă interesa și Hallstatt, mi-am dat seama rapid că este o iluzie să cred că putem atinge și acest obiectiv într-un timp atât de scurt.

Am cumpărat biletele de avion pentru perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2017. Pe atunci, nu existau prea multe variante în ceea ce privește operatorii disponibili pe linia aeriană București – Viena, mai ales low cost. Abia doi ani mai târziu, Ryanair a introdus pe această piață cursa care mă interesa. Am analizat din timp ce-mi stătea la dispoziție, mai exact ofertele companiilor Tarom și Austria Airlines și, în cele din urmă, am ales să zburăm cu Austria Airlines. Plecarea a fost în data de 30 noiembrie, la ora 8:10 și ne-am întors patru zile mai târziu (3 decembrie), la ora 20:00. Când aleg un city break de trei nopți, un aspect important pentru mine îl reprezintă orele de zbor. Dacă nu le găsesc pe cele potrivite, nu prea agreez o variantă de deplasare sub patru nopți.
La nivel european, capitala Austriei se află pe locul 13 din punctul de vedere al populației, având puțin sub două milioane de locuitori. Foarte multe naționalități sunt prezente aici, care ocupă aproximativ 20% din populația vieneză, printre care se numără și 30.000 de români (dintr-un total de 300.000 de locuitori din alte țări). Viena este un oraș plin de istorie, recunoscut mai ales pentru diversitatea muzeelor, dar și pentru bucătăria extrem de gustoasă.
Ziua 1 (30.11)
Plecarea din București a avut loc cu întârziere din cauza frigului, aripile avionului fiind stropite în prealabil cu o soluție împotriva înghețului. Astfel, am ajuns în Viena mai târziu cu o oră și ne-am oprit în aeroport să achiziționăm Viena Pass, valabil pentru două zile. Acesta ocupă cu sigurantă un loc de top in clasamentul european din punct de vedere al obiectivelor acoperite și oferă gratuitate pentru majoritatea punctelor de interes din oraș. Vă recomand, de asemenea, să descărcați și aplicația Viena City Card. Pentru mijloacele de transport, am cumpărat separat un abonament pentru 72 de ore, căci, din păcate, Viena Pass-ul nu are inclusă zona de transport.
După ce treceți printr-un culoar, ajungeți în locul de unde puteți lua trenul care leagă aeroportul de centrul orașului. City Airport Train (CAT) circulă la fiecare 30 de minute, în ambele direcții. Dacă plecați din aeroport spre centrul Vienei, îl puteți prinde începând cu ora 6:09, la minutele 09 sau 39 ale fiecărei ore, în intervalul 6:09-23:39. Dacă veniți spre aeroport din centru, acesta circulă între orele 5:36 – 23:06, la minutele 06 și 36 ale fiecărei ore. Am luat metroul de pe magistrala U4 cu gândul de a ajunge cât mai rapid la cazarea noastră – Queens Apartments – pentru check-in. Am coborât la stația Margaretengürtel, de unde am făcut cinci minute până la complexul cu apartamente. Detalii privind cazarea găsiți aici.
Experiența cu metroul din Viena este tare interesantă. Ce am observat în acest city break: sunt secțiuni de suprafață și altele sub pământ, metroul nu este aglomerat, timpul petrecut în stație este foarte scurt, iar în stațiile de metrou nu există turnicheți. Într-o zi am prins chiar și un control la una dintre stații. De asemenea, trebuie menționat că este curat și că biletele de călătorie se pot achiziționa folosind cardul, direct din stația de metrou. De altfel, varianta de transport în comun este extrem de utilizată de localnici. Un abonament anual, care este valabil pentru toate mijloacele, costă 365 de euro pe an, ceea ce echivalează cu un euro pe zi. Și în privința tramvaiului, Viena se află într-un top 10 la nivel european. O altă statistică arată că aproape 75% dintre vienezi aleg să meargă pe jos sau să folosească transportul în comun. Cum eu sunt un fan al mersului pe jos, cred că Viena se potrivește întocmai stilului meu 😊.
Sincer vorbind, de ce te-ai mai încurca cu mașina dacă rețeaua de transport în comun îți acoperă toate zonele din oraș? Până la urmă, Viena stă foarte bine și din punctul de vedere al speranței de viață. Este limpede că mersul pe jos și stilul de viață sănătos contribuie la plasarea Vienei în toate clasamentele importante.
Cu temele făcute de acasă, am plecat spre primul obiectiv turistic de pe lista noastră scurtă.
Palatul Schönbrunn reprezintă una dintre atracțiile turistice majore din Viena. Construcția clădirii s-a întins pe parcursul a 16 ani, iar la începutul anilor 1700 a fost transformat de către Maria Tereza în palat de vară.

Deși am citit foarte multe lucruri frumoase atât despre grădina de vară, cât și despre grădina zoologică, din păcate, a început să ningă, iar vremea nu ne-a permis să vizităm prea mult împrejurimile, astfel că ne-am limitat doar la a vizita interiorul. Clădirea construită în stil baroc a reprezentat locuința permanentă a cuplului Franz Joseph și Sisi, dar numai pentru câțiva ani. Tot aici, puteți vedea și dormitorul împăratului, în care încă se află patul pe care și-a dat ultima suflare. Este clar că trebuie să dedicați câteva ore acestui obiectiv turistic, căci numai pentru a vizita camerele pline de istorie aveți nevoie de aproximativ două ceasuri. Vă recomand să luați ghidul audio și să selectați direct limba română ☺. De altfel, multe obiective turistice din Viena îți oferă posibilitatea de selectare a limbii române. Atât de mult ne-a plăcut aici, încât grupul și-a manifestat ulterior dorința de a vizita și alte locuri ce au avut legătură cu Sisi, iar când a revenit în țară, prietena mea și-a cumpărat chiar și o carte legată de dominația habsburgică, dar mai ales legate de soția lui Franz Joseph.


În curtea interioară, am găsit primul târg de Crăciun din Viena, un motiv numai bun să bem un pahar cu vin fiert sau un punci, băutură alcoolică care se bea fierbinte și se face în combinație cu multe fructe. O întâlniți în toate târgurile și se bucură de un real succes.

Câteva ore mai târziu, am revenit la metrou și am plecat către Parcul de distracții Prater, unde ne-am bucurat de atmosferă, ne-am dat în roată și am vizitat Muzeul de ceară Madame Tussauds. Acesta merită vizitat din varii motive: are exponate interesante, iar nota de pe Google sau de pe site-urile de specialitate confirmă faptul că este unul dintre cele mai apreciate muzee de acest gen din Europa, lucru care îl face de neratat. De parcul de distracții nu ne-am bucurat prea mult. Din păcate, majoritatea punctelor de atracție erau închise, luna decembrie nefiind tocmai potrivită pentru astfel de activități. Poate un parc acoperit era o soluție mai bună pentru o lună hibernală ☺. Roata amenajată aici nu este spectaculoasă, însă ne-am bucurat timp de câteva minute cât să ne învârtim puțin. Un prieten din grup a profitat de moment, iar atunci când am ajuns în punctul cel mai înalt, și-a cerut iubita de soție ☺.

Aici, am regăsit un alt târg de Crăciun, amenajat între Prater și Madame Tussauds. Nu era foarte mare, dar a reprezentat un nou motiv de bucurie, căci am degustat mâncarea și băuturile lor tradiționale și am trecut prin dreptul fiecărei căsuțe aranjate într-un mod cu farmec aparte.

Pentru că încă mai aveam timp la dispoziție, am plecat către cel de-al treilea obiectiv al zilei, ultimul: Primăria din Viena – Rathaus Viena – și totodată către principala piață de Crăciun din capitala Austriei, care era amenajată în fața instituției.

Primăria din Viena este una dintre cele mai frumoase clădiri, fiind construită pe parcursul a nu mai puțin de 11 ani, între 1872 și 1883. Se încadrează în stilul gotic și are patru turnuri dispuse în lateral și un turn mare, central, asemănător cu cel al catedralelor gotice, care măsoară 97 de metri, în vârful căruia se află statuia Cavalerul de fier, cunoscută sub numele de Rathausmann, devenită în scurt timp un adevărat simbol al Vienei. Aceasta are o înălțime de peste 5 metri și cântărește aproape o tonă. În 1985, s-a incercat restaurarea statuii Rathausmann de către o firma specializată. Pentru că, la sfârșitul lucrărilor, s-a prezentat o replică exactă a statuii, aceasta poate fi si ea remarcată în Rathauspark, parcul din fața primăriei. Astăzi, Rathaus reprezintă sediul central al administrației municipale și sediul biroului primarului. De asemenea, găzduiește Biblioteca Municipală, dar și pe cea de Stat, alături de Arhivele care conțin multe documente prin care se atestă trecutul istoric al Vienei. Vizitatorii vor fi impresionați de sălile impozante, care asigură destul de des un cadru plăcut pentru diverse evenimente, de la concerte până la conferințe de presă. În fiecare săptămână, în zilele de luni, miercuri și vineri, în anumite intervale orare, puteți participa gratuit la un tur al acestei clădiri și, de asemenea, puteti alege un ghid audio într-o limbă de circulație internațională.
Parcul primăriei este o adevărată capodoperă. Are două fântâni mari și câteva monumente. Găsiți și un punct de informare pentru cetățeni, cuprinzând statistici legate de oraș, atât despre serviciile publice, cât și despre administrație în general. Spațiul din față este extrem de generos și permite astfel organizarea în fiecare an a celui mai important târg de Crăciun din Viena.

Mi-a plăcut foarte mult Târgul de Crăciun organizat aici, care depășește deja douăzeci și cinci de ediții, cu ale lui zeci de căsuțe aranjate frumos, care au mâncare caldă, dulciuri și vin fiert, cu decorațiuni superbe ce construiesc o atmosferă de vis, magică. Cum am auzit foarte des vorbită limba română aici, de multe ori am avut senzația că mă aflu în România.

După o mică oprire la supermarketul din cartier, am ajuns la cazare și astfel s-a terminat prima noastră zi în Viena.
Ziua 2 (01.12)
Am început ziua cu Stephansdom (Catedrala Sf. Ștefan), recunoscută ca simbol al libertății Vienei, Sfântul Ștefan fiind primul martir al erei creștine. La fel ca primăria, clădirea catedralei a fost construită în stil gotic, în urmă cu peste 850 de ani, dar acoperișul sub formă de diamant a fost adăugat abia în 1952.

Clopotul: Cel mai mare dintre clopotele catedralei se află în top 3 la nivel european și în top 10 la nivel mondial. Cântărește peste 20 de tone și este turnat din tunurile invadatorilor otomani, mai exact din fierul obținut dintr-un tun capturat de la turci în anul 1683. Clopotul răsună an de an în oraș, anunțând venirea Anului Nou. Această catedrală a fost distrusă de câteva ori de foc spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dar pentru că toată lumea a dat o mână de ajutor, a fost reconstruită în doar șapte ani.

Legenda spune că Beethoven a avut certitudinea că este complet surd după ce a văzut porumbeii zburând din clopotniță, dar nu a putut auzi marele clopot bătând. Și tot aici, în Stephansdom, s-a ținut slujba de înmormântare a compozitorului italian Antonio Vivaldi. Pe de altă parte, turnurile și catacombele sunt principalele atracții ale catedralei. Turnul gotic al Catedralei Sf. Ștefan măsoară puțin sub 140 de metri înălțime, iar acesta susține vulturul bicefal al casei de Habsburg. Între secolele XVI (în timpul asediului otoman) și XX, turnul a servit ca post de observație.
Puteți urca și pe catedrală alegând fie turnul sudic, fie pe cel nordic. Acesta din urmă are atât scări, cât și lift. În turnul sudic, se poate urca până la o înălțime de 75 de metri, iar cele 343 de trepte pot fi urcate numai pe jos.
Pentru prețul biletelor și orar, vă recomand să verificați informațiile actualizate pe site-urile oficiale, căci acestea pot suporta modificări. De exemplu, există un anumit program zilnic între lunile aprilie-octombrie, mai puțin iulie-august, iar din noiembrie până în martie catedrala funcționează după alt program.
Catacombele: Aici, poți vedea sarcofage care conțin rămășițele unor mari conducători, arhiepiscopi și ale altor personalități, alături de cele ale peste 15.000 de vienezi, rămășițe ce datează din anii 1700.
Cu aproape 2.5-3 milioane de vizitatori pe an, catedrala reprezintă atracția numărul unu în oraș. Vă recomand să o aveți pe lista voastră scurtă și să-i dedicați timp suficient. De asemenea, alegeți și un ghid audio, căci taxa este una foarte mică.
În imediata vecinătate, era amenajat alt târg de Crăciun, de această dată, mult mai mic, dar care transmitea o energie foarte bună. Aici, am găsit și un comerciant din România. Sunt convins că există aproape în fiecare piață de Crăciun din Viena, dar cel puțin aici, am purtat și o mică discuție cu unul dintre ei.

După ce am vizitat târgul și catedrala, în jurul orei 11:00, ne-am îndreptat către Muzeul 5d time travel, un muzeu interactiv, care, clar, ocupă un loc important în lista muzeelor vizitate până acum. În primul rând, cel mai mult mi-a plăcut spațiul în care a fost amenajat muzeul, căci te trimite înapoi în timp, iar apoi, am apreciat ghizii, pentru că au fost implicați și profesioniști.
Clădirea muzeului are o încărcătură istorică, căci parcurgi 2000 de ani de istorie a orașului într-un spațiu de aproximativ 1300 mp. Dacă îl vizitați în weekend, personalul recomandă să faceți o rezervare în prealabil, pentru că există un interes foarte mare pentru acest obiectiv turistic.
Sunt multe secțiuni de care vă puteți bucura, pe unele le-aș recomanda și copiilor, dar pe altele, nu. În una dintre ele, Sisi, Maria Theresa și Freud prezintă un moment istoric de care se pot bucura și cei mici, totul sub forma unei piese de teatru. O altă secțiune importantă o reprezintă călătoria în timp cu ajutorul unul film 5D. Spectacolul de muzică și lumini, în timp ce stai confortabil pe un fotoliu, te relaxează cu adevărat. De altfel, sunt atras de tot ce înseamnă 5D sau 8D și ori de câte ori am ocazia, vizitez astfel de locuri.
Revenind la muzeu, recunosc că sunt puțin reticent în ceea ce privește vizitarea acestuia însoțit de copii, mai ales că nu se poate ieși de-acolo în mijlocul ei. Cred că cel mai bine ar fi să mergeți fără cei mici. Secțiunea celui de-al Doilea Război Mondial constă chiar într-o simulare în caz de bombardament. Ești izolat, fără adăpost, se închide ușa blindată, se aud mesaje prin care ți se recomandă să găsești un loc de refugiu, vibrează buncărul. Cu alte cuvinte, te transpune cât mai real într-un astfel de mediu. Am vizitat, de asemenea, și o zonă întunecată, cu multe păpuși și manechine, care te poartă în acele vremuri în care Austria a fost ocupată de forțele aliate.
Momentul de final, în care ne-am plimbat cu trăsura, chiar a fost pe placul nostru. În ansamblu, este vorba de circa 60 de minute de emoție puternică, timp de calitate petrecut alături de prieteni într-un loc încărcat cu istorie.
După ce am plecat de aici, ne-am oprit la o cafea, iar alegerea noastră pentru brunch a fost cafeneaua Felber.
Următoarea oprire: Muzeul de Științe ale naturii, probabil cel mai important muzeu de acest gen din Austria, dar și unul dintre cele mai emblematice la nivel mondial. Acesta are 39 de săli de expoziție, cu mai multe compartimente: mineralogie, geologie, botanică, zoologie, arheologie, biologie, antropologie, preistorie etc. Conceput ca un muzeu cu lumină naturală, a fost legat complet la curent electric abia la începutul acestui secol. Până atunci, în anumite săli, se întuneca odată cu apusul soarelui. Începând cu anul 2002, în Sala meteoriților se poate vedea cea mai mare, dar și cea mai veche colecție de meteoriți din lume. Cu ajutorul unui dispozitiv 3D, se poate simula impactul unui meteorit cu pământul. În muzeu, este prezentat doar ceea ce s-a dovedit științific. Astfel, aici lucrează în jur de 60 de cercetători. Există un proiect prin care muzeul va primi primul planetariu digital din Viena, unde vizitatorii au posibilitatea de a simula un zbor spre Saturn, o erupție pe Jupiter sau o aterizare pe Lună. Sala pietrelor prețioase strălucește în adevăratul sens al cuvântului, căci aici se află un topaz uriaș de 117 kilograme și un ,,buchet de bijuterii” aparținând Mariei Terezia. De pe acoperișul muzeului, se poate admira panorama unică a orașului vechi. Pentru că este un obiectiv turistic a cărui vizitare implică mult timp, recomandarea mea este să mergeți aici în momentul în care aveți starea necesară și, de preferat, la început de program.
Vizavi de acesta se află Muzeul de Istorie a Artei, un alt obiectiv turistic extrem de interesant pe care, de data aceasta, din lipsă de timp, nu l-am putut vizita. Dacă tot sunteți aici, nu ar fi rău să îl vizitați, cu atât mai mult că are foarte multe recenzii pozitive.

În timpul plimbării din seara respectivă, pe unul dintre principalele bulevarde din Viena, am trecut pe lângă un grup de copii din România, aflați acolo sub conducerea unui dirijor, care cântau frumoase colinde românești. Am rămas și noi câteva minute pentru a-i admira.
La un moment dat, am profitat de ocazie ca să încerc un șnițel vienez, o soluție street food foarte bună.
Revenind la obiective, tot în ziua respectivă am trecut pe lângă Coloana Ciumei, un monument ridicat pe strada centrală Graben, inaugurată în 1693 ca omagiu adus momentului istoric din 1679, când în Viena a avut loc una dintre cele mai mari epidemii de ciumă din câte au izbit vreodată orașul.
Acestea au fost locurile de interes la care am ajuns în data de 1 decembrie. Seara s-a încheiat cu o vizită făcută vărului meu stabilit în frumoasa capitală.
Salzburg, Pășește într-un oras de poveste! (decembrie 2017)
Ziua 3 (02.12)
Cu gândul la Salzburg, ne-am pus în mișcare pentru o nouă călătorie. Acest oraș superb se află la granița cu Germania și este al patrulea ca mărime din Austria. Am hotărât să mergem spre Salzburg cu trenul. În esență, am traversat Austria de la est la vest, iar distanța a fost parcursă în puțin peste două ore. Ni s-a părut interesant când controloarea ne-a vorbit în limba română. Era o domnișoară stabilită în Austria cu mulți ani în urmă. Călătoria a fost plăcută, în tren aveți posibilitatea să cumpărați un sandvici, croasant sau o bere rece, iar în fiecare vagon găsiți o zonă amenajată pentru a lua masa, chiar și una pentru fumători. Există și trenuri care nu dispun de această zonă, depinde cât de noi sunt.

Ajunși în orașul lui Mozart, în primă fază, am trecut pentru Palatul și Grădinile Mirabell, unele dintre cele mai frumoase în stil baroc din Europa. Nu am poposit aici, căci poarta era închisă. Cel mai probabil am ajuns noi la o oră prea matinală, astfel că ne-am mulțumit cu câteva fotografii făcute de afară, după care am urmat cursul râului Salzach și ne-am plimbat pe malul acestuia, oprindu-ne foarte des pentru poze în diferite ipostaze, până am ajuns la podul plin cu lacăte colorate – Makartsteg.

Acesta este cunoscut ca podul iubirii, căci se spune că aici fiecare îndrăgostit și-a blocat iubirea. De-a lungul anilor, a fost construit, demolat și reconstruit de mai multe ori și este considerat unul dintre principalele puncte de atracție ale orașului. De aici, poți fotografia multe alte obiective turistice, printre care Cetatea, dar și râul Salzach, pe care, în lunile călduroase, te poți plimba cu vaporașul.



Am ajuns rapid în zona aglomerată a orașului și ne-am rătăcit prin mulțimea de vizitatori, admirând de aproape multitudinea de târguri de Crăciun. Totul a fost absolut superb!

Ne-am îndreptat către cetatea Hohensalzburg, aflată pe muntele Mönchsberg, undeva la 500 de metri altitudine. Aveam două alternative pentru a ajunge sus, pe deal: fie pe jos, fie cu funicularul, care funcționează de peste 120 de ani. Ținând cont că era destul de frig afară și că aveam doar o zi la dispoziție pentru a vizita orașul, am ales varianta a doua, călătoria de un minut cu funicularul ☺, în detrimentul uneia de peste 30 de minute, timp în care am fotografiat Piața Kapitelplatz și biserica în care încă se află baptisteriul în care a fost creștinat Mozart. Funicularul urcă la fiecare 10 minute.


Fortăreața din vârful dealului a fost inițial construită în anul 1077 și este cea mai mare cetate conservată atât de bine în Europa. Puteți vizita câteva ore camerele castelului, care sunt mobilate în stilul acelor vremuri, precum camera de tortură sau cele în care sunt expuse arme medievale. Nu insist asupra prețurilor, căci acestea suferă modificări în funcție de perioadă. Detalii găsiți pe site-urile oficiale, www.salzburg.info fiind unul dintre ele. Vă recomand să ajungeți în grădina interioară din punctul cel mai înalt, din cel puțin trei motive: să admirați priveliștea, să faceți câteva fotografii superbe și să luați masa la restaurantul de acolo. Noi am profitat din plin, am băut vin fiert și, bineînțeles, punci ☺.
Despre Hohensalzburg nu vreau să adaug mai multe, vă las pe voi să luați un ghid audio și să vă bucurați de una-două ore pline de istorie.
Am revenit în oraș și am vizitat Catedrala din Salzburg, care, în 1944, a fost distrusă de un bombardament ce a avut loc asupra orașului, însă aceasta a fost reconstruită și redeschisă 15 ani mai târziu.

Am trecut pe lângă casa în care a copilărit Mozart, însă nu am vizitat-o, ne-am mulțumit doar cu niște fotografii de afară. Dacă sunteți interesați să participați la un spectacol, puteți merge la Sala de concerte Mozart.

În oraș, totul se învârte în jurul îndrăgitului compozitor: suvenire, prăjituri, bomboane de ciocolată, toate au legătură cu Mozart.
Atenție la parcare, aceasta este interzisă în centrul orașului. Există totuși parcări special amenajate. Noi am fost cu trenul, dar am aflat acest aspect când am văzut foarte multe semne care interziceau parcarea.

Spre seară, am încercat să găsim un restaurant foarte bun pe TripAdvisor, doar că am avut surpriza să nu fie disponibile, fie pentru că nu aveam rezervare, fie pentru că încă nu se servea masa din cauză că se aflau în pauză. Ni s-a întâmplat să găsim și un local rezervat pentru un eveniment. În cele din urmă, am ales să cinăm la un restaurant pe care l-am găsit la pas, iar fiindcă ne era deja foarte frig, ne-am mulțumit că am găsit totuși un loc. Dacă masa de seară nu a fost una extraordinară, au compensat momentele foarte frumoase, petrecute ulterior în târgurile de Crăciun amenajate în fiecare piață sau intersecție de străzi.

Am mâncat niște clătite tăiate mărunt, care ni s-au părut de-a dreptul senzaționale, și am băut vin fiert, bucurându-ne astfel de o seară superbă petrecută într-un oraș de vis, în care merită cu siguranță să revii și în alt anotimp ca să te bucuri mai mult de natură, de plimbările cu vaporașul pe râu ori cu bicicleta prin oraș. Salzburg este tipul de oraș care se transformă de la un sezon la altul și transmite ceva diferit în funcție de fiecare anotimp.
Viena- Fascinația târgurilor de Crăciun ( decembrie 2017 ) continuare
Ne-am îndreptat spre gară și am luat trenul spre Viena. Am avut parte de o surpriză mai puțin plăcută, pentru că pe la jumătatea drumului, locomotiva a cedat din cauza frigului ☺ și am fost nevoiți să rămânem în așteptarea următorului tren, blocați întâi într-o sală mică de așteptare, după care direct pe peronul gării orășelului în care ne-am oprit.
Am revenit în Viena în jurul orei 22:00 și ne-am încercat norocul la un alt târg de Crăciun, organizat în fața bisericii construite în stil baroc – Karlskirche -, lângă stația de metrou Karlsplatz. Din păcate, peste 95% dintre standuri erau deja închise și până am dat o tură prin parc, s-au închis și celelalte. Am rămas cu pofta și gândul la un pahar de vin și am revenit timizi în apartamentul nostru.
Ziua 4 (03.12)
Ne-am început ultima zi în Viena cu Opera de Stat din Viena, una dintre cele mai importante opere din lume, care a fost construită în urmă cu 150 de ani. Noi am ales să plătim pentru o vizită cu ghid. Ne-au încântat în mod deosebit Sala mare, dar și culisele, unde se află o adevărată industrie, partea logistică și atenția la detalii fiind cerințe necesare ale angajatului ideal. Nu insist asupra istoriei și arhitecturii, cu siguranță merită să aveți acest obiectiv pe lista voastră și, de asemenea, să aveți și ghid cu voi.

Am plecat de aici și ne-am plimbat prin oraș. Am trecut pe lângă Ambasada Franței, care este într-adevăr superbă, și prin parcul din apropiere, unde am făcut câteva poze. Pentru că ne expirase abonamentul de 72 de ore pentru transportul în comun, am mai cumpărat unul pentru 24 de ore.

Nu am ratat câteva minute prin târgul de Crăciun din fața primăriei, unde probabil ajunseserăm deja pentru a treia oară. Am luat prânzul la cafeneaua Landtmann, o cafenea emblematică a orașului, despre care găsiți informații chiar și pe Wikipedia.


Aceasta a fost deschisă în urmă cu aproape 150 de ani, mai exact în anul 1873 și se află în apropierea primăriei. Deși este destul de încăpătoare, cu mese atât la etaj, cât și la subsol, trebuie să așteptați 20-30 de minute până se eliberează o masă. Așteptarea face toți banii, căci mâncarea și servirea sunt de nota 10.

De aici, am plecat în Orașul Nou, sau altfel spus unde este zona o business si cladiri mai noi, pentru a găsi Danube Tower, care are o înălțime de peste 200 de metri. Găzduiește o cafenea și un restaurant aflat la 160-170 de metri altitudine. Turnul a fost construit pe parcursul a doi ani, între 1962-1964. De aici, am ieșit pe terasa cu o panoramă de 360 de grade și am făcut poze. Vântul bătea foarte tare, iar grilajul amplasat de jur împrejur ne-a dat ceva bătăi de cap, căci ne-am chinuit puțin până să reușim să facem fotografii, însă a meritat efortul, au ieșit superb. Acest cartier de lângă Dunăre ne-a dat senzația că suntem într-o zonă plină de corporatiști, de multinaționale, dar principalele clădiri erau, de fapt, sediul ONU și sediul Centrului Internațional de Congrese.


Mai departe, am plecat spre punctul de întâlnire cu prietenii noștri, care fuseseră aici cu o zi înainte, asta pentru că în Salzburg a mers doar o parte din grup. După ce ne-am reunit, următoarea destinație a fost aeroportul. Zborul de întoarcere a fost lin și nu am avut întârziere.
Una peste alta, a fost un sejur reușit. Vă recomand să vizitați atât Viena, cât și Salzburg. Dacă le puteți combina ar fi perfect, însă este foarte bine și dacă le vizitați separat. Austria este genul de țară căreia merită să-i dedicați mai multe concedii, căci are multe orașe frumoase ce merită vizitate, iar Viena reprezintă acea capitală în care și dacă ajungi de trei-patru ori, tot găsești locuri noi de vizitat. Dacă printre interesele tale se numără natura, istoria, muzeele, cu siguranță Viena este o destinație care îți va depăși așteptările.
Tabloul de cheltuieli de mai jos are titlu informativ, căci trebuie să
țineți cont că prețul este dinamic și clar variază de la o perioadă la alta. De asemenea, cuprinde doar o parte din cheltuieli.
Tablou de cheltuieli
| Serviciu/produs achizitionat | Pret | Moneda |
| Transport avion: Austria Airlines. Preț/ cuplu (dus-întors). | 2100 | Lei |
| 72 ore Vienna Card transport în comun/cuplu | 33 | Euro |
| Ghid audio, Catedrala Sf. Ștefan /persoană | 1.5 | Euro |
| Intrare Cetatea Hohensalzburg Salzburg/cuplu – funicular inclus. Aveți la dispoziție și varianta extinsă de vizitare a cetății | 24/30.4 | Euro |
| Bilet tren Vienna – Salzburg /cuplu | 55 | Euro |
| Vizită Opera din Viena/cuplu | 18 | Euro |
| Sandwich Nordsee | 5 | Euro |
| Tren Aeroport – Oraș/ cuplu/dus-întors | 40 | Euro |
| 24 ore Vienna Card – transport în comun/cuplu | 15 | Euro |
| Acces Danube Tower/cuplu | 19.80 | Euro |